Adi Ciocălău

0.Moartea lui Jago (peşte) -Nick Cave Do You love me (part 2)

"There's a man in the theatre with girlish eyes
Who's holding my childhood to ransom"

Încet cobora noaptea cu ciucuri cenuşii la capătul lumii
La celălalt capăt, crin roşu, o inutilă curvă crăcită-n chip de orizont
işi scutură din plete cerul blond
sub care zace Jago [peşte-ar zice unii,
Trăgând pe-o nară oxigenul abraziv] aproape mort.

"There's a groan, there's a cough, there's a rustle of cloth
And a voice that stinks of death and vanilla"

Sub părul slinos luceşte o poftă uleioasa de ţigară
M'aplec şi-aprind un lucky strike pe buzele pârlite
Cu vocea-mi mulţumeşte, tuşind întâia oară
[Tot trupul lui primeşte seara ce coboară]
Privirea însă tot la dracu' mă trimite.

"The room is full of smoke and dialogue I know by heart
And the coins in my pocket jingle-jangle"

Brusc, toţi electronii se opresc
Pereţii lasă la vedere oameni transparenţi şi dispreţuitori
care şoptesc din ochi litanii si viori.
Jago ridică ochii verzi care lucesc tremurători
şoptind: "Andrei, aş vrea să mai trăiesc"

1.Ghid practic de flashback antum- Nick Cave-Opium Tea

"I wonder if my kids are thinking of me
And I smile and I sip my opium tea"

Şotronul de imagini pe o beznă călâie,
Întinsă drept pe sub chipul meu,
cu netezimea pieptului de semizeu, a titlului de poezie,
[Ca un metal prea ascuţit şi prea ateu]
Se-adapă la al Geheei decolteu.

Întreabă puştiul care-a aruncat piatra filozofală!
Eu, am întrebat pământul de pe sub asfalt.
I-am şi răspuns, cu-o atitudine cordiala
"Nu vezi c-aicea sunt pământul celălalt?!"
M-am îmbătat de soare şi încă e prea cald.

Şi am întins o mâna ca un vis de narator,
Studiind. Şi am descris-o-n timp ce o-ntindeam
Am şi deschis-o şi, zâmbind, dialogam:
"E Birdie Nam Nam! Fug să mă laud tuturor."
Dar dimineaţa nu am reuşit să-mi amintesc

Primul cuvânt din versul următor.

2.O mie şi una de nopţi albe sau Visul featuring Nero

Motto: But there're none who live downtown no more

Arde oraşul, copile, uite:
Noi cu Santana şi Everlast bântuim prin flăcări
Noi şi aurolacii
Suntem homeleşi, copile şi iubito,
‘cause there’s a monster/ living under my bed
Whispering in my ear.

De când voiam s’aprind vitrinele pentru tine!
Şi teatrele, priveşte, se luminează ca la premieră,
Şi Dâmboviţa e Vulcan şi flăcările ard în ea contrariile lor,
Şi umbrele noastre!
Nu ne mai ţine nimic legaţi aici.

Arde oraşul, înger şi iubito, priveşte:
O mie de narghilele ard visul de distrugere din milioane de razboaie sfinte
(ce farsă i-am jucat istoriei!)
Arde magheru, arde romana,
Arde oraşul de o mie şi una de nopţi
Iar noi n-am îmbătrânit o clipă.

Uite ce am făcut, copile:
Se zbat în pielea lor toţi psihopaţii
Se-aprind de ciudă că numai noi, noi cei liberi si puri,
Am făcut ceea ce ei visau.
Era un oraş pervers ce arde fum parfumat şi arome acum.

Vino, puştiule să aşteptăm lângă ruina casei poporului
Şi să vedem cum fumegă dimineaţa pe bulevarde negre si pustii!
La timp cât să prindem primul metrou.

3.Baladă pentru Rock şi Orchestră

Am vrut întâi o melodie de-amintire
Pare că lumea uită prea puţin.

Se vrea un cântec singur urletul filonic, fin
Urletul filiformic tras in spire
Către chin.

Lungul suspin mai sus de ritmul lent
S-a-ntins peste butoane şi-a murit in colţ, armonic

Şi-am spus: "e geamăt de plăcere tot oftatul sonic"
Când griff-ul lângă mine a zvâcnit independent.
***
Nu e voinţa mea, a mea, a mea
E un coral adânc şi-nalt care mă oboseşte:
În ambele direcţii pulsul oglindeşte,
Ades e doar performance, dar nici chiar aşa!
***
Trezeşte garda! Şi unul dintre noi a vrut să urle:
"Nu e un ţipăt 'năbuşit ce-auzi
Şi nu e bullshit, crezi că poţi s'ascunzi
Dar ştim că nu e ţipăt, e icnit din surle.”
***
Foşnind din plânsete atente, cută după cută
Am amuţit ce-ar fi vrut muţii să audă
şi munţii de carton se clătinau părând c'ascultă:
părerea din timpan: bătaie surdă.

Aş fi vrut "mush" de pumni şi plete-acum:
mişcarea redundantă, grea şi viscerală
cu sânge, lacrimi de durere fizică reală,
ca dintr-o mie să nu pot să mă adun.

Dar nu a fost să fie. Şi o spun:
E cântec, nu e poezie, aşa cum
Ar crede cei ce o ascultă sau o spun.
Dar noi sfarşim asta în cheie mută,

Şi încă cum!

4.Noh (dans,dans,dans)-Juan Maya Marote-Solea

linii pe sub obi, cabaret larg de disproporţie
caută tot mai sus, mai strâns curbele aprigi si pictate
ale feţei de sub piele, măştii de sub faţă,
ale măştii încordate sub saboţii de lemn.

când încordezi tendoane, se-aprinde-n linii albe
jarul de vene goale sub pielea de inox.

scena e goală, masca unu pierde direcţia paşilor mărunţi
"pas stănga, ăăă...pas stânga cu genunchiul sus,
am pleoapele pe ochi si genele sub talpă",
dixit masca doi,
săltând din frunte-o cută adânc nebănuită.

parcă uitam ceva privind saboţii lor:
în jos curgeau pufoase notele de bas
iar ringul cel înfierat de fibre tresărea pe sub călcâie învelite in Converse
şi ei cu tălpi de lemn călcau pe genele pictate.
tot sub călcâi simţeai că stingi când apăsai
fărâme de monezi, zumzet de castaniete,
şi primul chiot gâtuit de vinul prea puţin,
prea prim.

am aşteptat de când e lumea cu mine
pentru dansul ăsta:

notele curg, tânjind podeaua cu tălpile de cauciuc,
şi se strivesc sub ele ‘n pulberi parfumate
e muzică in slăvi şi cu picioare lungi, în piruete răsturnate
se-nvârte după gâtul meu, şi gâtul nu-l mai urc

să vadă faţa de culori sub masca de lemnuri aromate.

5.Nostalgia- Nick Cave-Dig, Lazarus, Dig!

"I can hear my mother wailing and a whole lot of scraping of chairs
I don't know what it is but there's definitely something going on upstairs"

Medicul meu legist,
Cel la care merg de obicei,
Îmi spune trist
c-avem o problemă,
Că am o eczemă
Care-n impulsu-i fatalist
Se-agaţă de rădăcinile porilor mei.

"Ai fi fost mort"
Îmi spune el îngrijorat,
"Ai fi fost mort de mult, şi îngropat
de n-ar fi fost o boală
care să fie resort
Şi-agăţătoare virtuala
Suflului artificializat"

"I can hear chants and incantations and some guy is mentioning me in his prayers.
Well, I don't know what it is but there's definitely something going on upstairs"

Văd mâna-i tristă fluturând când ies îngândurat din birou
[Holul are ghirlande şi oameni ca înainte de Crăciun,
Afară nu-i zăpadă dar o aşteaptă ca pe gândul rău]
Iar uşa de la morgă aşteaptă ea să mă opun.

***

E linişte aici, sunt morţi care socializează,
Dar eu am ancorele mici prin care simt sub mine masa rece
Bubiţe moi si coapte tot cresc si surpurează,
Pielea se tot cojeşte-n solzi şi nu mai trece.

Mamă, când m-ai născut au aruncat placenta mea,
Slăvindu-mi pielea netedă şi negricioasă.
Acum mi-e ea bolnavă şi eu vreau să merg acasă
Dar nu am înveliş mai acătarii ca s-o pot schimba.

"But what do we really know'f the dead? And who actually cares?"

6.Andrei şi monstrul fără ceafă [fragment]-Nick Cave-The weeping song

Oh are they really crying , father? Yes, the weeping is yet to come.

În toţi creşte o teamă de vidul inamic,
Palpită toţi de încordare simulantă,
De disperări care aruncă privirea îndrăzneaţă.
Andrei le râde-n faţă. E lung şi slab: oniric,
E-n negru şi e alb: nu creşte-n el nimic.

***

Încet se scurge seara şi e, poate,
Cea mai târzie seară dintre toate
Cu tot cu cele care au sa vină
Sudată în ţigări, nectar şi cofeină,
Strângând in pumnii vineţi balustrade.

Andrei, pe treptele de fier, le pare singur
Şi lui îşi pare, însă dur, din când în când,
Mai răsuceşte stânga-dreapta câte un cuvânt
Rotindu-şi veghea, fredonând încet
Un cântec lent
Un pic dement
Glumă porcoasă de copil inocent:

But I won’t be weepin’ long
[vă dau regatul meu pentru un gram la bong]
Înjură-ncet!

[…]

Deschis pământul zace, Andrei privind întins
La bulgării de tină ce cad înspre abis,
Gândeşte trist că monSTRul nu va mai fi un vis
Dar nici o realitate; cu-atât mai neatins

Deschide un oracol, al Gheei ADN,
Astfel coboară trepte în hăul de sub el,
Picioarele de humă, picioarele de fier
Se strâng strigând la monstrul de deasupră-ne

[…]

Privind în ochi gigantul, Andrei îl înconjoară
Iar ochii nu se-opresc in cercul circumspect
Monstrul nu pare să aibă vreun defect
Nici ceafa lui de lume, ochii nu-i separă.

Eşti arătare? Paranoia? Trip târziu?
Eşti vreo imagine crescută în subconştient?
Eşti nebunie, ce eşti, omen impertinent?
Răspuns-a monSTRul fără vlagă: “Nu prea ştiu!”