Cristi Cotarcea

delfinul clandestin

simţeam ceva
ce nu poate fi simţit
probabil că explodam
atunci mă dădeam jos
din gondolă
şi îmi dezveleam
blana de delfin.

razele treptelor
îmi gâdilă tălpile
degetul mic poartă
două ventuze în frunte
cârligele sunt imense
ţâşnesc din călcâie
ca pintenii.

când vreau eu
mi se face sete
din senin
şi atunci golesc
toate săgeţile voastre.

voi merge
şi mă voi scălda.

prinţesa scorţişoară

bufonii atârnaţi de candelabru
cântau marşul albinelor prin iarbă
în căutare de borcane cu miere.

regele dansa pe picioroange
dansul acela când ne călcăm
pe picioare, pe opinci,
pe urmele din nisip.

aricii aruncau cu bulgări
în ceasuri şi în rotitoare
iar dimineaţa
se urcau în cocotier
ca nişte veveriţe
dornice de călătorii.

trăiam în urechea
prinţesei scorţişoară
şi nu mă temeam de nimic.
era o lumină caldă care mă învelea,
îmi era şi pat, şi pernă,
şi somn, şi mic dejun.

un motan cu barba albă

aseară eram un motan cu barba albă
stăteam culcat pe covoraşul meu cel galben
şi priveam plictisit castronul cu lapte
pe care scria corabia piraţilor.

nici nu ştiam ce înseamnă asta
până când ghemul de aţă cu care mă joc
când afară plouă şi este foarte frig
mi-a explicat că piraţii sunt ceva de băut
iar corabia este o stare de spirit
pe care o ai când bei piraţi.