Sorana Ghitea

Una din poveştile cu pitici

Statu-Palmă-Barbă-Cot
Barbă-roşie şi Barbă-albastră
S-au strâns
Pe Barbă-rasă la colţ să-l prindă
Şi să-l bată.
Motivul vă este cred, lesne de închipuit.

Despre Barbă-albastră pot să spun
Că era vopsit.
Avea doar barbă, ras în cap,
Un fel de Nazzi de concepte scuturat,
Cercel în ureche, jeansi,
Şi, per total, un aer mentolat.

Despre Barbă-roşie deocamdată,
Nu pot să spun nimic.
De asemenea nici despre Statu Palmă Barbă Cot
Nu pot să zic nimic pe loc.
Stiu ce fac, şi voi ştiţi ce fac,
Dar nu mă pot abţine, pot doar să mă prefac.
Dacă mi l-aş imagina totuşi
Ar fi probabil un pitic.
(A! Am uitat să zic.
Ei sunt pitici.
Cu excepţia lui Barbă-rasă ei sunt cu toţii pitici).
Deci, Statu Palmă Barbă Cot e
Cel care ar fi stat aşa
În clipa-ncare cineva
O palmă i-ar fi dat în joc,
Iar el, fără reacţie, un netot,
S-ar fi lovit cu barba-n cot.

Dar cum spuneam,
S-au adunat, s-au sfătuit
Şi în răstimp au chibzuit:
Pe Barbă-rasă o să-l luăm năvalnic

La ora cinei, oră durerosă - oră fatală pe nepregătită masă.
Il prindem, îl lovim, la pămînt îl trîntim.
Doi dintre noi îl imobilizăm,
Cel rămas îl va tortura,
Cu carioca neagră barba i-o va desena.
Zis şi făcut, s-au şi deghizat,
Bărbile şi le-au ras şi între ei le-au schimbat.

Pe Barbă-rasă l-au surprins tocmai cînd ieşea
Cu obrazul său neted, de la cinema.
Era visător, cu ochii înlăcrimaţi,
Cu privirea senină, cu favoriţii emoţionaţi.
Păşea agale, privea dodmol
Luînd din doi în doi paşi domnişoarele peste picior.
Ajuns la colţ, s-a oprit seducător,
A adus cesul la nas, l-a coborît feeermecător
Şi a început să fluiere Rondelul rozelor ce mor
În aşteptarea culorii verzi la semafor.
Barbă-rasă! Zise Statu Palmă Barbă Cot.

Era momentul să apari. Te aşteptăm de pe la opt.
Dar Barbă Cot, v-am aşteptat, mai bine de o săptămînă

La intersecţia lui Moşilor cu Miercurea cea Bună.
Seara de seară, înarmat, plictisit şi saţiat.
Încrederea în voi mi-am şi pierdut.
Refuz să lupt.
Visezi voinice, care săptămînă?

Noi de-abia ieri ţi-am pecetluit soarta cea bună.
Ei Barbă Cot, naiv pitic bătrîn şi schiop.

Sorta mea e pecetluită de mine,
Eu hotărăsc cine şi cînd de hac îmi vine.
De aceea sunt tulburat că puterile mi se vor fi luat.
Programasem înfruntarea cu mult timp în urmă -
La intersecţia lui Moşilor cu Miercurea cea Bună.
Ce oare se va fi-ntîmplat?
Atunci dodată se lumină,
Ca ziua cerul se coloră
Şi dintre nori apăru... Zîna cea Bună.
Barbă-rasă! puterile ţi le-am luat

Pentru că tare Făt Frumos te-ai mai crezut, şi-i păcat!
Făt Frumos zboară cu calul său năzdrăvan
Ilenelor Cosînzene să le aducă alean.
Pe cînd tu, trîntor, îngînfat şi pretenţios
Aştepţi şi luptele să le cîştigi alunecos.
Din această clipă, vai ţie, piticii sunt liberi
Calea să-ţi ţie.
În luptă te vei descurca singur-singurel
Să vedem cum îţi vei apăra obrajorii de măcel.
Zîna nici nu apucă sa termine vorba
Că Barbă-roşie şi Barbă-albastră şi săriră deasupra
Lui Barbă-rasă care căzu zgomotos,
Se rostogoli şi se trezi cu faţa-n jos.
Cei doi bărboşi îi ţineau mîinile la spate
Iar Satu Palmă Barbă Cot, cu carioca neagră,
De la nas în jos, mustaţă-i desenă, şi cioc lăţos.
De-acum se pare că favoriţilor săi senenţioşi,
Le mai rămîne să facă,
Doar notă discordantă.

Dicţionar de vise.

Litera P.
Puroi

Dacă visezi puroi
Te faci broască şi mori.
Dacă visezi că-l scoţi din nas
O să te îmbolnăveşti numai.
Dacă visezi că îl desfaci dintr-un ambalaj
Şi îl mănânci, e veste rea,
De la un duşman.
Dacă visezi că e galben-verzui
Şi că îl modelezi pe stativă
Şi că faci vase de porţelan din el
E semn de nebunie.
Dacă visezi că eşti puroi
Şi că te visezi
E semn rău.
Semn de moarte.



Descântec pentru puroi:


Şapte urechi de pisici ferecate
Şapte cozi de urzici înmuiate
Şapte picioare metrice ridicate
Şapte copite de draci despicate
Şapte cozi de babe-mpletite
Şapte ochi de ouă prăjite.
În şapte nopţi cu lună plină
Se amestecă cu inimă şi cu foc
Se pun la un loc.
Se bea câte o ceaşcă de apă pe nemâncate
Şi se aruncă cu ea în spate.
Din amestecul cu inimă şi cu foc
Se face un joc.


Joc pentru descântec de puroi:

Se ia un joc de oare care
Se bate bine de se usucă.
Când s-a uscat i se dă unuia să-l poarte,
Acela îl poartă cu mândrie fără să ştie ce poartă,
Căci jocul a fost bătut,
Iar bătaia jocului e o artă
Pe care nu numai învăţaţii o ştiu.
Ea umblă liberă prin lume
De-i face pe oameni mai trişti sau mai veseli.


Operaţia

Pe masa de operaţie
Furunculul se lăfăia
Printre mângâierile lubrice
Ale sorelor cu seringi uriaşe.
Doctorul, cu ochelarii lui rotunzi şi cristalini,
Torcea concentrat pe trei fusuri
Vată pe băţ din puroiul vernil.

Rezidenţii erau înşraţi la pasarelă,
Şi aşteptau cu trompetele pregătite
Ejacularea prematură a pacientului.
Îngerul său păzitor
Aşezat picior peste picior,
Îşi înmuia în ceai lasciv pişcotul
la o măsută de funir.
Paginile de ziar deschis pe mobila rotundă
Se agitau în nerăbdarea crescândă
A aripilor lui de-acril.
Şi bombănelile i se rostogoleau în aer
Descriind copite şi coarne de taur
Şi biciuiau faianţa rece cu venin:
- Soră, vă rog, vă implor,
nu văd, mişcaţi-l pe doctor, e doar de decor!
Atunci, exact atunci, doctorul de hârtie
Legă o fundă mare din trei fire să fie,
Corul surorilor susura pe nas,
Iar rezidenţii aşteptau în extaz,
Furunculul tuşi de două-trei ori,
Expectoră păsatul pe pereţi şi pe nori,
Îngerul se feri cu ziarul,
Rezidenţii nu ratară semnalul,
Trompetele lor descriau linii curbe,
Iar sorele pe brânci şi pe podele frânte
Adunau giuvaierele verzi
De pe ele şi de pe pereţi.

Piaţa de Flori
-întâmplare cu substrat oniric-

De la balcoanele pătate
rochiţele de rândunici, atârnând toate
în adieri roz-movalii,
mă gâdilau simetric, durduliu şi arogant
pe sub bărbii.
Păşeam tăcut, simbolic, inchizitor pe piatra cubică
care deodată se făcu maro, se sfărâmă şi îmi pierdui desculţul drept prin mărăcini.
Dac-am văzut că ustură m-am aşezat în fund.
Ba nu!
Am început direct sa-mi sug piciorul drept
şi sângele n-avea gustul familiar, elementar, sărat,
avea gust ruginit.
Şi de-aia am început să scârţâi încet, parşiv şi poate desuet
Pe caldarâm.
Mă retrăgeam, schelălăind.
La pas şi des clipind.
Dar, Doamne, ajuns pe bulevard,
Prind în flagrant, cum, debordant,
Geaca mea neagră de piele purta un ţigănuş.
M-am repezit spre ei, strigând, urlând,
Dar în zadar, fugeau mâncând pământ.

I-am urmărit. Urcam pe scări. Spirale nesfârşite,
Jos copii ştirbi îmi făceau cu mâna.
La fiecare treaptă mă împiedicam, cu ochii la geacă,
Cădeam pe brânci şi îmi spărgeam incisivul drept.
Dintele sunând gol se rostogolea preţios,
Către ştirbii de jos.

Geaca şi ţigănuşul au intrat ţinându-se de mână
În toaletele publice din Piaţa cu Flori.
După un variabil sfert de oră am intrat şi eu.
Camera de baie era mare, verde, creaţă.
Mirosurile acide, veneau în valuri, şi mă izbeau de pereţii reci.
Ascultam atent, meschin cum geaca fîşîie pe dos.
Mă pregăteam gelos şi orb s-o sfâşii.
Când deodată din closet,
ieşi ud leoarcă şi-obosit,
un moş, cam gras, cam chel şi foarte roz.
Îşi scoase mâinile întâi, cu greu.
Se sprijini în ele, şi-şi ridică şi capul, şi trupul,
Care ieşi cuneiform, placid, deloc lucid.
Mă întrebă cu gura pungă: unde sunt elefanţii coloraţi?
Eu tremuram apatic, uitând de geaca mea faimoasă.
Apoi, le făcu semn şi celorlalţi să iasă, şi uzi aşa, de apa din closet,
Porniră tustrei, dacă ar fi să-i cred, spre cabaret.
Când după o oră îndrăzni să ies,
Geaca de piele mă aştepta
Cuvioasă, tristă, plictisită şi amară la intrare,
În Piaţa de Flori, rămasă acum goală.